Nu am scris de ceva vreme, dar am fost cu pregatirea pt maratonul de la Viena. Asa cum am mai scris m-am decis in ianuarie sa particip la acest eveniment. Aveam la dispozitie aprox 16 saptamani de pregatire. A fost o perioada grea, cu antrenamente variate atat in ceea ce priveste distanta cat si tempo-ul.
Pe 16 aprilie am decolat impreuna cu Andreea si Mihai spre Viena. Acolo am facut jonctiunea cu Dan, Mariana si Laura. Ziua de sambata (17 aprile) ne-am petrecut mare parte impreuna. Am discutat despre perioada de pregatire, despre cum vom aborda alergarea de maine, la ce ne asteptam, cate si mai cate.
Duminica, 18 Aprilie, la ora 6,30 (ora Austriei) eram in picioare, pregatit de marea incercare. La micu dejun am servit 2 banane si 1 litru de apa. La ora 8 am pornit spre locul de start. Pe drum ne-am intalnit si cu Laura. Dan si Mariana au ajuns mai devreme si nu ne-am mai intalnit cu ei.
Dupa cateva poze si exercitii de gimnastica, ne-am luat locul alatri de cei aprox 30000 alergatori participanti la maraton (semimaraton si stafeta). La ora 8,59 s-a dat startul elitei in randul careia se afla si romanca Luminita Talpos (castigatoarea ultimelor 2 editii).
La ora 9 s-a auzit sirena de start pt restul alergatorilor. Iti vine sa o rupi la fuga cat te tin picioarele. Stapanirea de sine a fost una din provocarile cele mai importante. Riscam sa nu termin cursa, sa ma accidentez, sa am un final de cursa plina chinuita,.. de fiecare data ma gandeam la cele 16 saptamani de pregatire pe zapada, gheata, ger, ploaie, caldura. La alergarile cu tempo de sub 4 min/km, la alergarile de peste 28km. Faptul ca am fost corect cu programul de pregatire pe care l-am respectat intocmai avea sa-mi fie e ajutor.
Am inceput maratonul intr-un tempo pe care mi l-am impus dinaintea cursei. De mare folos mi-a fost Garmin-ul pe care l-am programat sa ma atentioneze la tempoul pe care il impun. Pana la km 25 am alergat foarte relaxat si m-am bucurat de tot ce ne-a oferit traseul: cladiri deosebite, parcuri imense, oameni prietenosi, organizare exemplara. Pe la km 30-32 m-a luat un val de moleseala si acest fapt m-a speriat. M-a speriat nu faptul ca a venit, ci ca a venit prea repede. Ma asteptam sa apara dupa km 35. Analiand datele de pe Garmin am observat ca aveam aproape 1 km avans fata de timpul pe care doream sa-l ating la sosire. cest fap mi-a dat o stare de confort si am incetinit pt a ma reface. Pana la km 35 am depasit starea, astfel ca ultii 7,195km i-am alergat intr-o dispozitie fizica si psihica mai buna, chiar daca nu am imbunatatit timpii.
Am trecut linia de sosire in 3:26. Ma declar multumit de acest rezultat. Maratonul de la Viena va ramane mereu in mintea mea, nu doar pt ca a fost primul meu maraton alergat ci si pt traseul, organizarea, publicul de care am avut parte.
Danke Viena!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu